Asociatia antiparkinson

 

 

 

REVISTA LALELE ROSII NR. 3
Fenomenul de „wearing off” importanţa clinică şi abordare terapeutică

Boala Parkinson (BP) este o afecţiune neurodegenerativă de cauză necunoscută, care afectează între 1-2% din populaţia de peste 65 ani. În ciuda progresului fără precedent al farmacologiei clinice, toate opţiunile terapeutice la ora actuală existente sunt doar simptomatice şi nu influenţează caracterul progresiv al bolii. Mai mult, majoritatea agenţilor dopaminergici sunt responsabili de apariţia în timp a unor complicaţii a căror rezolvare poate fi o reală provocare atât pentru medicul neurolog cât şi pentru pacient.

Odată recunoscut că deficitul de dopamină (DA) este principala cauză a manifestărilor clinice din BP, farmacoterapia raţională impunea folosirea DA ca opţiune terapeutică. DA însă nu penetrează bariera hemato-encefalică, motiv pentru care se foloseşte precursorul ei, levodopa. Cu toate disputele privind momentul optim al iniţierii tratamentului de substituţie dopaminergică, avantajele levodopa sunt unanim recunoscute (levodopa rămâne „standardul de aur” în tratamentul BP). La ora actuală preparatele de levodopa se asociază obligatoriu cu inhibitori periferici ai decarboxilazei (sub diferite denumiri comerciale: MADOPAR, LEVODOPA + BENSERAZID TEVA, ISICOM, NAKOM etc.).

Restabilirea tonusului dopaminergic în structurile afectate din BP însă nu se poate face de o manieră fiziologică, liniară (similară creierului sănătos), mai ales datorită timpului de înjumătăţire scurt al levodopei (biodisponibilitate dezavantajoasă), ceea ce duce la o stimulare pulsatilă, fluctuantă a receptorilor dopaminergici. Acest fapt duce în timp la complicaţii motorii: fluctuaţii motorii (oscilaţii ale performanţelor motorii) şi diskinezii (mişcări involuntare în perioada de concentraţie maximă a levodopei). De departe cea mai frecventă complicaţie este fenomenul de „wearing-off” sau „akinezie de sfârşit de doză” (epuizare a răspunsului la levodopa sau scurtarea progresivă a duratei beneficiului indus de o doză de levodopa). Esenţa ei este reprezentată de starea akinetică (perioada de „OFF” sau agravare a simptomatologiei parkinsoniene) dinaintea următoarei doze de levodopa.

Dezvoltarea cunoştiinţelor din domeniul BP a condus la individualizarea fenomenelor de „wearing-off” motor respectiv non-motor. Recunoaşterea precoce este deosebit de importantă pentru că obligă clinicianul la reaşezarea strategiei terapeutice. De aceea se pune accent cu ocazia controalelor periodice respectiv dispensarizării, asupra eventualelor oscilaţii ale performanţelor motorii şi nu numai. Aportul pacientului este de asemenea indispensabil. În cursul vizitelor se pot folosi şi chestionare care insistă pe fluctuaţiile tabloului clinic (prezenţa simptomului respectiv ameliorare după următoarea doză) atât a semnelor motorii ( tremor, lentoarea mişcărilor, rigiditate, diminuarea dexterităţii, dificultate la ridicarea din scaun, tulburări de vorbire) cât şi a semnelor non-motorii (anxietate, indispoziţie, stări de panică, senzaţie de slăbiciune, tulburări de echilibru, amorţeli, dureri musculare, transpiraţii, lentoarea ideaţiei, disconfort abdominal, senzaţie de frig/cald).

Apariţia fenomenului de „wearing off” sugerează că răspunsul terapeutic este suboptimal, cea ce presupune schimbări în schema terapeutică. De primă intenţie este asocierea preparatelor de levodopa standard a unui inhibitor de COMT (denumire comercială COMTAN) sau trecerea directă la preparatul de triplă asociere STALEVO (existent în mai multe concentraţii: 50, 75, 100, 125, 150 respectiv 200 mg de levodopa). Această asociere duce la o ameliorare semnificativă a biodisponibilităţii levodopei, crucială în fazele avansate de BP. Dacă nu au fost folosiţi în prealabil, se vor asocia formulei terapeutice inhibitori de MAO-B: rasagilină (AZILECT) sau agonişti dopaminergici: pramipexol, ropinirol, rotigotină.

 

Şef lucr. Dr. Szász József Attila, UMF Târgu-Mureş